pai sa va spui. io am o masina. de fapt, inca n-o am, tehnic vorbind, din punct de vedere al dreptului de proprietate, intrucat ea se afla in posesia firmei de lizing ce cu multa bunavointa si multe dobanzi mi-a finantat acest frumos ototurism. de natzie skoda octavia, pe numele ei arabella.
aceasta simpatica masinutza a suferit acum vreo doo saptamani o oarecare trozneala (despre care prefer sa nu-mi aduc aminte, ca ma apuca iar spumele…), al carei rezultat au fost o gramada de tablarii indoite (portiere, prag, aripa etc.). booon. asadar masina mea e pocnita. dar merge. adica functioneaza adica serveste scopului pentru care am achizitionat-o, anume transportarea pretziosului meu dos din loc in loc. si finca tot functioneaza ea asa bine, saptamana trecuta, in ziua Domnului joi (parca), ma duc sa-mi iau nevasta de la servici din Pipera, cu scopul de a ne indrepta spre un anume numar nedefinit de beri. pe drum, dau intr-o groapa. nimic neobisnuit in bucuresti, cu atat mai putin in pipera. bon. iau nevasta, plecam. ajungem in intersectie la doamna ghica. masina mea crapa. adica sucomba. isi da duhul. moare. nu mai misca. punem avariile si deschidem laaaaarg guritza, pentru a primi, evident, “complimentele” suculente ale colegilor de trafic. care nu mai stiau cum sa se inghesuie sa ne ajute cu sfaturi mecanice care de care mai pertinente (adica d-alea cu… “mortzii ma-tii cu cine ti-a dat masina!”, “misca-ti dracului harbu’ d-aici”, “‘r-ati ale dreq shtoarfe, ca va da masini pe mana si conduceti ca niste cizme…” si altele asemenea).
in fine, dam telefoane, chemam asistentza, mutam masina din intersectie. mergem acasa si ne imbatam.
dupa nenumarate strofocari, agitatzii, blesteme si chinuieli, printr-o coincidenta mai mult sau mai putin fericita, gasesc o platforma care s-o ia pe arabella si s-o duca la brasov, la service. pai da, da’ aventura nu se putea termina aici. adica era prea simplu – vine platforma, salta masina, pleaca. nuuuuu. deci: platforma care a venit era condusa de un nene. vai steaua lui, ca habar n-avea pe ce lume traieste si cu ce stang sa-si dea in dreptu’. ma rog. chinuim masina ca sa gasim nefericirea de carlig, o agatzam de troliul de la platforma, o salta pana la jumatea rampei si… crrr… pauza. crapa troliul. adica nu mai merge. adica ramane masina spanzurata. noroc cu panselescu si cu al lui focos, pe care l-a tras langa platforma si cu ajutorul caruia am saltat arabella pan’ la urma cu totul pe platforma.
inutuil sa mai precizez ca toata afacerea asta s-a petrecut candva pe la 6 seara, in timp ce afara burnitza intr-o veselie si batea un vant de inghetzasera si pinguinii. in plus, nenea cu platforma o saltase fix pe o alee, pe care cred ca daca am fi urmat-o (asemeni unui yellow brick road), am fi ajuns taman pe la vulcanii noroioshi. ca altfel nu-mi explic de unde atatea noroaie si baltzi p-un trotuar in mijlocu’ orasului (ma rog…).
eh, well. am facut-o si p-asta, am expediat masina, am ramas pieton. asa ca ma dau cu reatebeu’.
