a plecat…

19.10.2007

gata. matilda a plecat de la mine. de tot. sunt trista, dar vreau sa pot spune ca nu-mi pare rau, ca o sa se bucure altcineva de ea… Teddy, s-o stapanesti sanatos

vine o zi…

… vine o zi cand se va sfarsi… vorba unui cantec siropos de pe meleaguri autohtone… ziua aia pentru mine a fost ieri (18.09.2007), cand am pus-o in mod oficial pe matilda la vanzare…

uff, matildo fata mamii, o sa-mi fie dor rau de tine cand te-oi da

prima data reloaded

prima plimbare reloaded – 11.09.2007
adica prima plimbare cu pasager. asadar, am fost acu’ cateva zile sa-mi schimb manshoanele cu unele mai frumushele (deh, merita si matilda manusi noi, nu numai eu, nu? ), am curatat lantul, l-am uns, am mai facut una-alta si cum shedeam noi asa (sa mor io, am constatat ca motoristii sunt ca mustele – ajunge sa fie 1-2 undeva, ca apar minim inca 2-3 imediat ) cugetand la sensul vietii, ne-am dat seama ca ne incearca anumite sentimente dinspre zona stomacului. deci – sa mancam. bine, da’ unde? adica, pana mea, daca tot suntem cu mobrele, hai sa facem o plimbare, sa fim siguri ca avem apetit. boooon. si incep sa zboare propuneri incolo si-ncoace… ba ca otopeni, ba ca sinaia (multa minte n-avem, deci eram in stare sa dam o tura pe DeNeu dupa o ciorbita…), ba c-o fi, ba c-o pati… am decis intr-un final ca unul din noi stie un loc unde se mananca bine, pe drumul spre targoviste. perfect. hai sa-mi iau pasagerul. nu spui cine, dar… cobai . pasagerul meu (pasagera, ca sa fiu mai exacta)… cam reticent… ca parca-i e cam frica, ca parca n-ar prea vrea… in fine, dupa ceva parlamentari, i-am dat o casca-n mecla si am suit-o pe mobra. hm, tocmai usor nu-i… sa misti vaca si cu incarcatura… uliuuu, se mai si batzatie… eh, hai ca merge… a plecat de pe loc… usuuuureeel… hait! trebe sa facem giratoriul… nu e bine, ca pasagerul meu se chinuie de zor sa ma “ajute” sa tin mobra dreapta in curba…
trecem cu bine de aventura primului sens giratoriu, continuam agale pe bulevarde… hopa… iar giratoriu’ ma-sii iar inclin, iar ma indreapta. uff, o dau jos, s-o ia naibii altcineva!
in fine, strang din dinti (si din altceva, da’ nu mai conteaza) si reusim sa ajungem pana la punctul de intalnire, adica un peco de undeva pe calea grivitei. acolea, norocul meu – unul din baieti se apuca de instructaj de pasager serios: “mah, fii atenta acilea – pui manutele pe rezervor, uite-asa… tii picioarele in scarite si NUMAI in scarite si orice-ar fi NU incerci sa contrabalansezi motoreta!”
booon, adunat gasca, plecat. pasagera mea – alta viata. nici n-o mai simteam. si mergem. si mergem. si mai mergem oleaca…. si-mi dau seama ca astia nu mi-au zis exact ce inseamna “pe drumul spre targoviste”… si dupa vreo treij’ de kilometri am inceput sa-mi pun intrebari…5 barbati… si noi doua… parca da cu virgula. unde dreq ne cara astia?!? si tocmai cand ma pregateam sa trag pe dreapta sa-i iau la intrebari… hop, am ajuns. opresc, debarcheaza bagajul si… ce sa vezi? noroc ca avea urechi, ca altfel nu i s-ar mai fi oprit ranjetul de pe fatza si zice:”ua! imi place! mai vreau!”
locatie super-frumusica, aveau chiar si formatie cu gurist si tot tacamul, ca la un moment dat ne-am gandit sa ne imbatam naibii, ca sa putem aprecia cu adevarat spectacolul… ma rog, mancat, beut bere fara alcool de faceam cu randul la privata, ras, glumit, fara sa parasim incinta.
la intoarcere, tragem pe dreapta la intrarea in buc, pentru un tutun regulamentar, pun mana pe un SRAD al unuia din baieti si plec in plimbare pe calea grivitei. trec pe rosu primul semafor care-mi iese in cale (nu de alta, da’ eram emotzionata nevoie mare, ca nu prea ajungeam cu picioarele pe jos si mi-era cam tarsha sa opresc…), dau oleaca de gaz, constat ca-i multa rau dihania si nu-mi place si ma intorc.
si-am incalecat pe-o sha (pe a matildei, respectiv) si m-am carat acasa

prima data – pe Cheia!

Am fost pe Cheia. Si n-am murit.

Asadar, dragi copii, am facut-o si p-asta. am fost pentu prima oara pe cheia. and i lived to tell the story
dar sa o iau cu inceputul: sambata, 21/07, ne-am intalnit gasca mare-mare la peco in otopeni. sa fi tot fost vro’ 13-14 oameni cu motoarele aferente. plus un scuterica. alimentat, tras din tutun, beut ape, cafele, cole alea-alea, plecat. la iesirea din peco – un motor pe jos si un altul avariat… damn, si inca n-am iesit din buc. ce se intamplase: la iesirea din peco, o gagica, vrand sa iasa in drum, s-a asigurat pentru banda I (doh, ca doar pe aia vroia sa iasa), insa a omis sa se asigure si la un maxi-taxi care se pregatea vijelios sa intre in statia de imediat dupa peco, facand dreapta de pe banda II pe I… rezultatul – motoreta tipei: una buc. cablu de kilometraj sarit de pe fix, niste plastice zguduite, o a doua motoreta picata (un SV, nu spui cine, persoana importanta)… cred ca din simpatie
discutii cu soferul, c-o fi, c-o patzi, ca stai sa vezi, ca e alba, ba ca-i neagra… in fine, schimbat numere de telefon, plecat la drum.
putin dupa valenii de munte, eu, ramasa in urma, iau o curba si mi se taie toate alea – genunchi, respiratie… scuterica pe jos, pilotul si pasagera imprastiati, fum, praf… nasol. ma dau jos de pe mobra, constat ca, in mod absolut incredibil, n-aveau decat julituri, o durere de cap si una de shold (n-aveau pe ei decat casti si tricouri, iar gagica-pasagera o gecutza de foitza) iar scuterul cu furca stramba si zdrelit tot pe partea stanga. apuca-te si da-i telefoane, cauta platforme, i-ai pe toti de unde nu-s… evident, nestiind pe cine sa mai sun, am luat agenda la rand. cel mai fain era ca toti care ma stiau (ca am sunat si oameni pe care nu-i stiam, da’ le aveam numerele for just such an occasion), cand auzeau ca am nevoie de o platforma pe cheia, intrebau ca din pusca: “ce-ai facut? ai tavalit-o? cat de rau?” si cand le ziceam ca nu eu, parca auzeam ushurarea din glasul lor si un gand care le zicea: “na, c-a mai scapat nebuna odata!”
am stat pret de vreo 2 ore in soare, admirand peisajul idilic al frumoasei localitati Homoraciu, a venit nenea Jack tocmai de la Cheia inapoi, sa ofere asistenta, au urcat scuterul intr-o duba si ne-am reluat drumul. vorba vine, “ne-am”… adica io am plecat inainte, stiind ca nenea Jack o sa ma prinda din urma (Jack = posesor de wakasanchi zx10…). si merg eu fumushel spre cheia… taca-taca, mai un ac de par, mai o balega, mai o emotie intr-o curba, ca, deh, pietris fix acolo unde nu-l mai asteptai… si merg, merg, trec de cheia… si nu se vedea nimica verde in urma mea… deja ma gandeam – ori a picat si asta, ori am trecut eu de locatia unde s-au oprit… si n-apuc sa-mi termin gandul, ca aud un vruuummm si percep cu coltul ochiului cum trece ceea ce am crezut eu ca a fost un nor verde (am zis ca-i pacasac, radioactivul ), dar s-a dovedit a fi fost numitul calaretz de wakasanchi… ajuns la babarunca la o pensiune, stresat chelneritza, mancat ceea ce ea sustinea ca-i un shnitzel de porc “batut bine-bine”, dar care avea o consistenta asemanatoare cu guma turbo (cred ca daca insistam cu mestecatul, as fi putut sa fac baloane…). aflu ca unul dintre participanti a mai pus-o jos odata (un SV, nu spui cine, persoana importanta) si i-a bulit ambreiajul, asa ca a facut cale-ntoarsa spre buc pe post de pasager la nenea oresti
booon. am papat, ne-am hidratat si am decis la urmatoarea tura: Bv, Poiana, Rasnov, Bran, Moeciu, Targoviste, Buc. proaaaaasta alegere. extrem de proasta. adicatelea de la bran incolo, drumul era atat de prost, incat centura ploiestiului mi se pare circuit de curse… nu intru in detalii, it brings back too many painful memories… voi spune numai ca partea mea dorsala isi va aduce aminte pentru muuuult timp de-acum incolo de acel drum…
la bran am reusit performanta de a bea, in 6 oameni, limonada de 1 milion de lei. nu intrebati ce stia sa faca limonada aia… suspectam ca era ceva potziune magica…
drumul targoviste-buc absolut excelent, cred ca daca era lumina si as fi si vazut cate ceva, mi-ar fi placut si mai mult
all in one, am facut vreo 400 si ceva de km, am chinuit 5 oameni sa stea cu randul in fundul meu, sa nu ma pierd, ma dor toate (exceptand dosul, care a trecut de la durere, la amortzeala, la durere, la chin…) and i’d do it all again!

LE: evident, am uitat sa precizez. am scapat-o pe matilda de pe loc dar am o scuza – eram pe pietris, mi-a alunecat piciorul, mi-a alunecat motoreta si am culcat-o ushuuuurel pe dreapta. atat

ce ploaieeee!!!

12.07.2007

sa-mi trag palme, ce ditamai furtuna a fost aseara!
evident, je – pe drumuri. evident, imbracata in blugi din cap pana-n picioare (a se citi jaka+nadragi), ca sa ma imbib cat mai bine de la ploaie (acuma astept moralistii cu critici ca de ce n-aveam ekipament – ete d-aia!)
ashadar, plec de pe plantatzie la o ora rezon, sa ajung si io la arc, sa dau buna-ziua, ca sa nu-mi iau suturi ca nu prea trec p-acolea (ai vazut mey madam ca m-am tzinut de cuvant )
ajung numa bine ca sa vaz cum lumea pleca cu un spor de ziceai ca s-a terminat programu’ la uzina… si radem (noi, fumeile, ale dreq, ca de obicei) de aia, cum ca, vezi-duamne, ce fitzo-baicari, se sperie de o leaca de vanticel si de 2-3 stropi…
in fine, fumez o tzigara, fac un schimb-doua de amabilitati si plec spre casa, cu gandul la nevasta-mea, care n-are chei (auzi de ce-mi faceam io griji!), sa nu las fata sa stea dreq in strada. o iau tacticos spre victoriei. hm, cam vantoasa situatzie… ma streseaza un tembel cu flashuri din spate (no, f.ut-ui, iar ma plimb pe tarlaua cuiva si nu stiu ), il ignor… tra-la-la mai departe spre casa hm, deja nesuferit vantul asta… bine ca am dreq viziera fumurie, ca altfel poate mai si vedeam ceva si pierdeam bunatate de orbecaiala
ajung pe regina elisabeta – o beznaaaaa de ziceai ca s-a intors Ceashca si ne obliga iar sa facem economie la Buleftrica… deja nu mai e vant, e ditamai vijelia… trece un autobuz pe langa mine si ma balangan cu matilda cu tot de zici ca-s pe ghetzush, nu altceva
ajung pe (fatidica) strada elefterie…. incepe sa ploua. nasol. lasa ca nu mai e mult pana acasa. merg in fundul unei Solnitze. si plooooo… si n-apuc bine sa schimb a doua ca zaresc prin ceatza vizierei mele fumurii si partzial aburite un obiect cu potential contondent care se indreapta vertiginos pe o traiectorie ce parea a fi tangentiala cu a mea… ma sui cu toate mainile si picioarele pe frane, ambreiaj si schimbator fac cruce cu limba-n gura si apuc sa opresc roata fix in fatza maretzei crengi care zburase dintr-un pom de pe marginea drumului, evident cu ganduri ucigase la adresa persoanei mele
rasuflu, aburesc viziera si mai tare, dau sa o ridic oleaca… aiurea, nici o sansa sa ridic mana de pe ghidon, ‘tu-i vijelia ma-sii!
urc pe langa academie si ma gandesc de ce dracu nu i-o fi dat japonezului prin cap sa doteze mobra asta cu o vasla, ceva… ca veneau shuvoaiele de apa la vale, de ziceai ca esti la rafting!
ajung pe timisoara… acilea, situatzia cam maro… apa intr-o veselie, bolboroseau gurile de canal mai ceva ca sampania la o premiere de Formula 1, nu mai vedeam egzact pe unde se termina strada si unde incepe bordura… norocul meu n-a intarziat sa apara, sub forma unui camion care a trecut vijelios pe langa mine, intersectandu-se cu o mare balta, al carei continut a ajuns in mare parte in contact cu mine. bine macar ca mi-am spalat mobra cu ocazia asta… si am constatat cat de aerodinamic a gandit-o janponezul – adicatelea, tot ce pica pe rezervor (aer, apa…) se scurge cu mare maiestrie… inspre sha.
ma rog, am reusit sa ajung la garaj, am bagat-o pe matilda la nani si cand ma duc sa iscalesc catalogu’ (ca deh, e garaj civilizat, tre’ sa dai cu suptsemnatu’ ca la fabrica, si la venire, si la plecare), moshu’ pazitor de ghereta imi zice, cu un zambet shucar: “cam ploo p-afara, ai?” Zic: “neah, numa’ picura, io am facut dush inainte sa ies in orash, da’ mi-a fost lene sa ma dezbrac”
si pentru ca o seara asa de frumoasa nu se poate termina decat cu un final pe masura, odata ajunsa in fatza blocului, imi dau seama ca nu eu am cheile de la casa, ci mult-iubita-mi colega de apartament… care, cum altfel, era inca in oras…
am mai stat pretz de vreo jumate de ceas pe treapta din fatza scarii, m-am chinuit sa-mi usuc o tzigara cu vreo 3-4 brichete, ude leoarca si alea, am facut o frumusetze de balta, am admirat ce frumos tzashneshte apa prin gaurelele de aerisire de la ghete, cand calc apasat si dupa vreo juma’ de ora de astfel de activitati am reusit sa intru si eu in domiciliul proprietate (aproape) personala unde in scurt timp am primit uarn de la vecinu’ de jos, finca iar bubui nush-ce si el nu poate dormi… but that’s another story…

tot doo roate, tot prin bucale…

05.07.2007

sa va mai povestesc una din viatza mea de motoretizda prin frumoasa capitala a patriei noastre, care este, pa persoana fizica
Asadar, plec de dimineatza spre frumosul meu biurou si la intersectie la Razoare zic – hai sa ma schimb si io traseul, sa nu ma plictisesc… Asa ca, in loc sa fac stanga la academia de organe, merg inainte, spre mariott. La semaforul din fatza respectivului hotel de fitze, ma strecor si eu lipa-lipa pana-n fatza, ma plantez intre benzile 2 si 3 (tehnic vorbind, ma aflam pe banda 2, ca nu eram calare pe dunga… in fine) si ajtept cumintzica sa se faca verde. De-a dreapta mea – 2 oratanii (gaste, gaini sau ceva asemanator) intr-un Seat. Probabil nemultzumita de faptul ca-i luam privelistea asupra Casei Popoului, sau poate finca nu-i placea dosul meu , gasculitza de la volan baga in viteza si se apropie amenintator de mult cu roata de piciorul meu stationat regulamentar pe asfalt. Bag a-ntaia, ma misc putin in fata, numa’ bine, se face verde si ma tirez Intrucat urmeaza o curba cam aiurea la dreapta, unde din 3 benzi, 2 dispar, nu dau cine stie ce gaz (sa fi tot avut fo 45kmh) si merg cat mai aproape de bordura, finca stiu ca se calaresc conservele acolo unele pe altele mai ceva ca la hipodrom… In fine, trec de curba, raman pe banda 1, am deja vro 55kmh, dar n-apuc bine sa schimb a treia, ca timpanul mi-e gadilat in mod neplacut de claxoane insistente arunc o pupila iscoditoare in oglinda si vad seatul cu gastele in spatele meu, claxonand si dand flash-uri in disperare. Urc la 65, galina blanca – dupa mine, claxonand frenezic in continuare… Pe banda a 2-a – liber… Pesemne o incurcam teribil pe numita oratanie, pentru ca pana la urmatorul semafor a stat insistent in fundul meu, mult prea aproape si incalcand grav limitele confortului meu psihic. La semaforul de la institutul de statistica, trag frumos pe banda 2, o las sa opreasca, trag langa ea si constat ca se amuza teribil, impreuna cu galinaceea din dreapta. Ridic viziera si-i soptesc dragastos prin geamul pe jumatate deschis: “Duduie, suferi de mania vitezei? Sau eshti nephututa si ai nevoie de senzatzii tari pe shosea?” Aia din dreapta izbucneste in ras, io ma duc in treaba mea si imi mai fac un mental note sa ma feresc cat pot din calea fumeilor la volan, ca se pare ca le-a afectat caldura pe toate si le topeste incet-incet neuronii. (moamaa, ce rea sunt )

pe doo roate in bucale

29.06.2007

Intai de toate, trebe sa va anuntz ca Zuza si-a gasit numele oficial – dupa nenumarate dezbateri si dileme am decis: o va chema
Matilda!

Boooon. That being said, sa va povestesc ce mi s-a intamplat aseara. Pe la orele 8 plec de la birou, cobor in fata blocului si… constat ca n-am cum sa scot mobra, intrucat simpaticii posesori de conserve au decis probabil ca e irelevant faptul ca mai e un vehicul parcat si ca il blocheaza…
pentru o mai buna intelegere a situatiei – atashez o grafica extrem de explicativa si artisitica.

Ashadar – Matilda era parcata pe trotuar, intre cele 2 scari de bloc, respectiv intre cele 2 trepte de la intrarea in scarile blocului. Dimineata, la venire, in locul celor 2 matizuri erau parcate alte 2 masini, ceva mai la distanta una de alta, respectiv de treapta, asa ca n-am avut probleme sa intru cu mobra. La plecare insa, am constatat cu placere faptul ca cei doi proprietari ai acelor 2 monster-truck-uri care este matiz by daewoo, nedorind probabil sa incurce traficul, mai aveau putzin si urcau afurisenia aia de treapta cu bolizii… asa ca… Matilda era stuck… stau, ma scarpin, ma invart si ma decid sa le fac o vizita celor de la agentia imobiliara, carora la apartineau matizurile. Urc la etajul 2, sun la usha, imi deschide un gringo cu o camasha rozalie, 2,6 kg gel in freza si un iz cutremurator de sticla de after-shave scapata in cap . Ii zic: “nu va suparatzi, ati putea sa mutatzi putzin matizul cu nr. de inmatriculare B-la-bla-bla, sa pot iesi si eu?” La care el: “Da’ cu ce masina sunteti, ca noi n-am blocat pe nimeni!?!” Ii ridic casca in fatza nasului si-i zic: “cu ce masina credetzi ca sunt?!?”… ok, imi zice sa cobor, ca il cheama pe colegu’ sa vina si sa mute masina. Cobor in fatza blocului si ma impiedic de… o namila! Sa moara kalu’ daca io am mai vazut in viatza mea asa specimen… avea cel putin 1,90 spre 2 si ceva metri si in lungime, si in latime, era echipat cu vesta anti-glontz, un pulan cat toate zilele si ditamai chistolu’ la brau… omul era de la firma de securitate (nu zic nume, sa nu fac reclama ) cu care are firma noastra contract si venise pentru ca cica ni s-ar fi declansat alarma… zic ok, hai sa mergem pana sus in birou sa verificam, pana atunci numai bine, poate muta si ala matizul.
Urcam, verificam, aparent nimic in neregula… cobor si constat cu stupoare ca tembelii de la imobiliare, in loc sa mute matizul cu nr. 1 (adica ala de care nu puteam eu trece), mutasera matizul cu nr. 2!!!
ma enervez ingrozitor si incep sa le urez diverse chestii de bine bizonilor, utilizand un limbaj mai mult sau mai putin “colorat” (ca doar sunt o dama, ce mea), la care nenea shifonierul de la securitate zice: “ce-i mai fetitza? N-ai cum sa iesi, nu? Pai nici o problema, stai ca rezolvam!” si unde-mi inshfaca namila pe Matilda de coarne si o salta peste treapta (care sa tot aibe vreo douaj’ de centimetri inaltime – de unde si imposibilitatea mea de a o urca…), ocoleste matizurile si o scoate fix pe alee. Zic sar’na, bodaproste noroc ca-s fumerie si m-am scos (iar ) si dau sa plec. Da’ de unde! Namila zice: “stai asha, sa-i invatzam o lectzie pe obraznicii astia, sa tina minte alta data sa nu se puna cu motociclistii!” (am uitat sa precizez ca nenea imi spusese ca si el e motorist )
Si scoate omul tacticos o shufa de ziceai ca-i de tractat vapoare, o leaga de camioneta cu care venise (ceva Nissan Navarro sau asa…), o prinde de fundul matizului 1 si il muta fix pana la mijocul aleii, exact in asha fel incat sa nu mai poata trece nimeni de el
Se uita multzumit, imi zambeste si-mi zice ca daca imi mai face cineva vreodata probleme, sa sun la dispecerat si sa intreb de el ) (nu va zic cum il cheama, suficient sa spun ca atunci cand mi-a zis numele, prima imagine care mi-a venit in minte a fost taurashul Ferdinand cel fioros care mirosea floricelele

Relatare fara buf :)

29.05.2007

Incepand de aseara, Zuza e back in business, avem schimbator reparat boboc, zici ca-i nou! Asa ca azi dimineata am venit impreuna la munca. In caz ca nu va amintiti, la ultimul buf i-am rupt oglinda stanga si i-am asezat-o prompt la loc cu poxipol. Daaaar… tinand cont de faptul ca n-aveam schimbatorul intreg, n-am condus-o eu pana la garaj, ci unul dintre membrii “echipei de interventie”… asa ca n-am constatat decat azi-dimineata, cand sa ies in trafic, faptul ca oglinda mea reflecta bine-mersi… asfaltul… Am incercat io sa ma chircesc, sa ma lipesc cu nasu de rezervor… aiurea, nu vedeam nimic in afara de linia de pe mijlocul drumului. Asa ca am tras frumusel pe dreapta, am pus mobra pe cric, i-am ars un pumn la oglinda si am ramas din nou cu ea in mana. Booon. Scos poxipolu de rigoare, refacut amestescul, pozitionat oglinda cum trebe, scos un tutun si asteptat sa se intareasca naibii cleiul.
De precizat ca aseara am spalat rufe care pana azi-dimineata n-au binevoit sa se usuce, asa ca unica pereche de blugi pe care am gasit-o purtabila prin casa a fost una care are ditamai ruptura la cracul drept… sub… fesa (ce delicat m-am exprimat ) si o ruptura ceva mai delicata la cracul stang. Si cum stateam io si cujetam la nemurirea sufletului, au trecut vro 3 colegi motorizati pe langa mine (mersi pe aceasta cale ca n-ati oprit sa ma intrebati de sanatate, m-ati fi deranjat infiorator de la meditatia transcedentala pe care o efectuam pe marginea drumului la botul mobrei), iar singurul care a oprit a fost un nene cu numar de BV (ce-nseamna dom-ne simpatia de provincial ), care a venit la mine, m-a intrebat daca-s ok, daca-mi trebe ceva, daca ma doare ceva… zic: nu, nu ma doare nimic, de unde ideea asta? La care omul: “pai te-am vazut cu blugii rupti si am crezut ca ai picat…”
Morala: daca arati rupt in f.und, crede lumea ca ai facut buba

Buf the third

28.05.2007

Buf the Third

Hai sa nu ziceti ca nu va tin la curent cu aventura care este viatza mea de zi cu zi… joia trecuta am fost sa ma intalnesc cu fetele. Deosebit de fun, gasca maricica, dupe apa plata cu lamaie de rigoare, am decis sa iesim la o plimbareala. In 3. Gagice. Problem numero uno: lipsa gaz. Am ajuns fix pana la Romana, de unde ne-am intors la Peco pe cheiul garlei, sa alimentam bestiile. Acuma, ori are Zuza o problema, ori fac eu ceva gresit… respectiv: intrucat se aprinsese becul, am dus-o la adapat… si ce face nerusinata? Ma face de ras si galgaie cu greu 1 litru si o tzara… evident, prea-inteligentul operator de la casa de marcat nu s-a putut abtine de la infinit de amuzanta remarca: „ati alimentat sau ati picurat?” mi-a scapat un „marsh mah!“ prietenos pe sub viziera, l-am lasat in (cuvant jignitor) lui si am plecat. Ne-am incolonat in formatzie de lupta si am batut strazile capitalei pana la piata Victoriei, unde urma sa facem rondul si sa ne returnam… furata de peisajul nocturn, de baetzii cu masini tunate si mai stie dracu de ce alte minunatii care se desfasurau in fata ochilor mei, am facut chestia aia pe care cred ca orice incepator o face la un moment dat: cand sa cotesc spre stanga… mi-a scapat mana-n gaz, stanga nu mai pricepea ce vrea dreapta si… buf!
Din nou, bafta prostului (sau norocul incepatorului, da Doamne sa ma tot tzie…), pagubele minime si la mine, si la Zuza (adica eu n-am nici pe naiba, Zuza sufera de una bucata schimbator + una bucata oglinda stanga rupta). Am picat, nush exact daca direct in fund sau mi-am rectificat iute-iute pozitia in sezand si in timp ce stateam eu cuminte pe popoul proprietate personala, am putut sa-mi admir motorisca invartindu-se in jurul propriei axe de vreo 2 – 3 ori, rasturnata pe carena stanga fiind…. traiasca constructorul japonez, ca rezistent plastic a pus pe ea! Desi ma pregateam sufleteste pentru o carena cel putin crapata, Zuza mea n-are nimic… exceptand, evident, zgarieturile inevitabile, dar extrem de neglijabile.
S-au gasit (ca de obicei, se pare ) 2 baietzi draguti care sa ma ajute sa salt vacutza din mijlocul intersectiei, am pornit-o (pupa mama pe ea de fata cuminte), am tras-o in afara carosabilului si am asteptat cuminte sa vie asistenta tecnica (sar’na Carmen de promptitudinea reactiei si sar’na la toata gasca prezenta in timp record la fatza locului Ma voi revansa la Bv ).Ca orice femeie normala, umblu cu Poxipolu’ in rucsac, asa ca mi-am lipit prompt oglinda stanga la loc (ocazie cu care imi aduc aminte ca-i datorez Laurei o pila de unghii – deh, ce poate sa faca orice fata cuminte, joi noaptea la doishpe? Amesteca Poxipol pe marginea drumului cu pila de unghii!).
Vineri am dat schimbatorul spre reparare si sper ca azi-maine voi fi din nou pe strazi

Feel free sa-mi sariti in cap, sa ziceti ca n-ar mai trebui sa ies pe strazi, ca sunt un pericol public si alte alea… voi functiona in continuare pe principiile atat de dragi mie: 1. eu is ca hopa-mitica – cade-n c.ur si se ridica si 2. nimeni nu s-a nascut invatat (cel putin nimeni din aia pe care-i cunosc eu).

and yet again :D

21.05.2007
Am venit azi dimineata cu dansa la birou Plecat la 7 si ceva de acasa, doar-doar oi scapa de trafic… aiurea! Coloana cat cuprinde pe bulivard! Cand am ajuns la garaj, tanti de la parcare m-a intrebat daca am cazut din pat… hm Cred ca nu-i obisnuita sa-mi vada moaca pe timp de zi… In fine, am plecat cu intentia cea mai sincera de a circula absolut regulamentar, ca deh, is inca la inceput si morcovu’ inca mai e prezent (chiar daca intre timp a mai scazut in dimensiune – de la ditamai carota a ajuns morcovel d-ala mititel de primavara)
Asadar, dau cu insert si io in coloana de masini, stau vreo 5 minute in fundul unui Logan de scoala si la prima frana observ cu placere ca Loganului nu i se aprinde nici un bec… zic: is io chioara, bate soarele, n-am observat (poate vaz mai bine la distanta, ca pe aia din fata ii vedeam cand franau). Urmatoarea oprire, urmatoarea frana, Loganul… pauza la becuri. Nu-i bine. Trec in dreapta lui, bat in geamul instructorului, ala deschide si-i zic: „nu va suparati, nu va functioneaza stopurile de frana!” la care el, foarte senin: „Ba da, da’ numa la frane bruste! Si oricum, ia treci tu in fata, ca-mi intimidezi elevu’!” Maaaaare-i gradina…
Ca sa evit alte specimene de genu’, mi-am bagat picioru’ si am luat-o elegant pe trotuar pana la semaforu’ de la Plaza. Toate bune si frumoase, merg cuminte mai departe, ajung pe strada Elefterie. Dupa cum se stie, aceasta fabuloasa artera, minune a ingineriei moderne, avand o lungime totala de vreo 2-300 de metri si o banda (aproape intreaga, daca faci abstractie de masinile parcate langa trotuar) pe sens, este folosita in mod intens drept circuit stradal de mare viteza. Asta explica de altfel si nervii soferului de Solnitza care mai avea putin si-i pocnea vena de pe frunte mergand in fundul meu, care ma taram cu 50kmh (auzi naivitate la mine, sa cred ca aia-i viteza legala in oras ). Evident, in obraznicia mea am indraznit sa nu trag imediat pe dreapta, ca sa-i fac loc bolidului, asa ca m-am pricopsit cu niste cuvinte alese din folclorul urban si cu o incercare deosebit de simpatica de a ma da jos (ce-am mai ras cand a tras omu’ de volan spre mine!!!!)…
Evident, am avut parte si de inevitabila intrebare: „cat baga don’shoara?”, venita de la un domn la vreo 40-50 de ani in timp ce sedeam la semafor – omul imi facuse loc de altfel, sa intru in stanga lui…
Well, vorba aluia care-a zis-o: totu-i bine cand se termina cu mine! Am anjuns intreaga si extrem de bine-dispusa la birou si m-am apucat cu spor si drag de munci